Motivele reale vs povestea despre alergat

Motivele reale vs povestea despre alergat

Începusem să mă plâng că nu am unde să mă antrenez mai aproape de casă, că-i prea frig să merg până la stadion....un motiv excelent s-o las pe tânjeală. Ceea ce am și făcut. Am lăsat antrenamentele în aer liber deoparte din cauza ”frigului” și a lipsei de logistică la botul calului. Chiar mă întrebam într-un moment de sinceritate absolută de ce mă fac că alerg în loc să fac ceva mai plăcut pentru mine? Chiar îmi place să alerg sau o fac ca să mă vadă alții cât sunt de ”alergătoare”?


Și culcată așa pe o ureche că n-am unde mă duce să alerg, în weekend, la o plimbare prin cartier, tocmai ce văd între 2 blocuri cochete un spațiu, ca un parc mai mic, perfect pentru alergare. Și mă umplu de bucurie că..ce să vezi, am doar de ieșit din casă și de făcut câțiva pași până la locul cu pricina. Și totuși, alerg de plăcere sau mă impinge cineva? ”Aceasta este întrebarea” vorba lui Shakespeare.

Mi se pare excelentă ideea de a alerga, din punctul de vedere al consecințelor asupra sănătății. Cu alte cuvinte, mi se pare că beneficiile alergatului sunt deja validate de mine și validate de alții, care aleargă cu mai multă pasiune. Pe scurt, îmi place efectul, dar cum rămâne cu munca?

Ca să ies din această dilemă m-a ajutat Osho. Din ”întâmplare” zilele acestea citesc ”Tantra” și una dintre ideile care mi-a rămas în cap este aceea că toate condiționările din trecut ar fi mai bine să rămână acolo. Dacă vrei cu adevărat să schimbi trecutul, nu poți. Hi hi ce tare!! Chiar nu poți și e logic să nu poți. Trecutul a trecut și nu mai poți interveni asupra lui. Poți însă schimba condiționările. În exemplul meu, îmi place efectul alergatului și mai puțin munca, posibil din cauza faptului că în trecut m-am simțit fără niciun talent la sport și am tras concluzia că sunt incapabilă să fac sport. Acum mintea mea îmi susține condiționările și mă ”ajută” să găsesc motive să redevin ”nesportivă” în ciuda tentativelor mele oarecum consecvente de a face sport în ultimii ani.

Deci, mi-am pus la un moment dat eticheta ”incapabilă” să fac sport. Între timp, mintea mea m-a lăsat frumușel să-mi fac puțin de cap și cum a găsit o breșă, a și început să tricoteze scenarii de neputință, ca să mă aducă acolo unde am stat în letargie ani de zile.

Doar că lucrurile pot sta așa sau pot fi schimbate: ”Dacă crezi că poți sau crezi că nu poți, ai dreptate”. Azi, sau mai bine zis în secunda aceasta, eu zic că sunt o persoană sportivă și că mișcarea în aer liber este ceea ce mă caracterizează, why not? Eu decid ce sunt în momentul de față, nimeni altcineva. Și mi se pare super fanny să fie așa, până la urmă rolul Universului este acela de a susține orice trăznaie care ne trece prin cap, nu?

Cu alte cuvinte am hotărât să ies din poveste și să trec în realitatea pe care eu mi-o construiesc aici și acum. Și ca să fie distracția și mai mare, am hotărât să încep de la zero programului lui Andrei Roșu 42kroșu de la canapea la maraton, pe care, la achiziție nu l-am folosit pentru că mă simțeam prea profi pentru a începe cu mersul alert.

Andrei te ia pas cu pas, tocmai pentru a nu ți se părea totul imposibil, așa cum mi s-a părut mie ani de zile. Treptat, corpul ajunge să intre în ritm, să nu mai simtă alergare ca o corvoadă și să performeze din ce în ce mai bine. Practic, în 4 luni oricine poate trece finish-ul la maraton, alergând 42 de km.

N-am să știu de ce ne bombardăm capul cu toate prostiile și de ce ne place mai mult să suferim în loc să schimbăm setările mentale într-o secundă, adică acum. Eu pot decide acum să reîncep alergarea, singura dificultate reală aici este să mă țin motivată pe acest drum. Obișnuința de a alerga din nou trebuie repusă în funcțiune și practicată cât mai des. E singura cale prin care trecutul a plecat, condiționarea s-a schimbat, iar eu am devenit altă persoană.