Einstein nu ar fi trebuit sa primeasca premiul Nobel

De fapt lui Albert Einstein nu ar fi trebuit sa i se acorde premiul Nobel doar pentru fizica, ci si pentru psihologie sau spiritualitate. Sunt convinsa ca tu deja cunosti conceptia lui despre moralitate si Dumnezeu, dar nu despre ea vreau sa vorbesc. Ma intereseaza acel dicton celebru ” nu poti rezolva o problema cu aceeasi minte, care a creat-o„.

Cred ca ceea ce vrea sa spuna este ca nu poti rezolva o problema, fara sa schimbi gandirea, tiparul mental, care a generat-o. Acest demers presupune sa admiti ca ai gresit, ca acel tipar nu functioneaza. Asta nu inseamna sa te crezi un idiot. Pur si simplu, incetezi sa mai faci aceleasi alegeri si incepi sa cauti alte solutii.  Aminteste-ti cate incercari de a inventa becul a avut Magicianul din Menlo Park. Daca s-ar fi simtit rusinat sau prost pentru doar o secunda, azi nu l-am fi cunoscut ca detinatorul a 1093 de brevete de inventie.

De exemplu, daca eu cred ca banii sunt rai, ca bogatii sunt imorali, ca banii nu aduc fericirea, ca nu merit sa am bani, ca nu sunt destul de buna sa am bani, atunci nu ar trebui sa ma mir ca sunt saraca. Mentalitatea aceasta imi este potrivnica si atunci solutia ar fi sa aleg s-o schimb. Astfel, incep sa ma pun in situatii, in care ma consider valoroasa, importanta, plina de idei geniale, cautata de oameni pentru oportunitatile pe care le ofer, pentru serviciile excelente, pe care le furnizez. Crezi ca aceasta noua optica este mai favorabila ca mijloc de a-mi atinge satisfactia financiara?  Sunt convinsa ca da. Prima varianta pare ingusta si daunatoare.

Incearca varianta ta proprie, construieste-ti propriul plan B si nu te lasa influentat de aparente. Intre tine si cel mai bogat om din lume este diferenta doar de mentalitate, nu de competenta, noroc, experienta profesionala, tara, era, arbore genealogic sau alte bazaconii.

Aceeasi strategie experimenteaz-o si pentru relatii, cariera, sanatate si alte situatii, in care te simti limitat si nesatisfacut.