Despre mine

Despre mine

De ce m-am gândit tocmai eu la un blog pentru Sportivii Amatori?

Bună,

Sunt Nicoleta și am creat acest blog din pasiune pentru mișcarea de plăcere. Trebuie să precizez de la început că n-am avut această pasiune de la bun început. Aș putea să spun că am urât sportul aproape toată viața mea. În urmă cu câțiva ani, nu foarte mulți, nu mi-ar fi trecut prin cap că o să ajung să scriu despre experiențele mele ca sportiv amator.

În familia mea nimeni nu a făcut sport, nici de performanță, nici de plăcere. La școală nu am avut îndrumare către acest domeniu, nu prea se țineau orele de sport, iar în liceu și facultate am fugit de sport ca dracu de tămâie pentru că mă îngrășasem și nu suportam să fiu luată peste picior pentru un aspect, pentru care sufeream în tăcere.

Cu timpul, distanța dintre mine și ideea de a face sport vreodată, cu perseverență, creștea pe nesimțite. Nimeni din cercul meu intern nu era preocupat de sport, cum este și normal. Doar nu era să fiu prietenă cu sportivi, atâta vreme cât uram sportul din adâncul sufletului?!
Îmi plăcea să citesc, că deh...recompensam kilogramele în plus cu deșteptăciunea, speram eu. Îmi propusesem să mă fac deșteaptă și studiam. Era motiv să consum dulciuri pentru că solicitam creierașul și aveam nevoie justificată de ”combustibil”. Ai mei vroiau să mă ”facă” cadru medical, meserie de viitor, apreciată, deci urma să devin un om cu greutate. Universul a avut alte planuri cu mine, destul de aproape de lumea medicală, mai tot timpul am lucrat cu medici și pentru medici.

Important este însă cum am trecut de la aversiunea pentru sport la dragostea pentru sport. La sfârșitul liceului, în loc de rămas bun, profu’ de sport mi-a făcut o predicție :”o să vezi tu că la 25 de ani o să fii cât un dulap”.

Atunci mi s-a aprins pentru prima data un beculeț ” dacă fiara cu chip de om are dreptate și mă voi trasforma în femeia dulap?”. Stima mea de sine a fost scuturată de-adevăratelea pentru prima oară, cu o intensitate de 7-8 grade pe scala Richter. De atunci, cutremurată de acest gând, am căutat tot felul de modalități de a mă mișca, diverse și diversificate, ca să păstrez motivația și să nu cumva să cad pe tânjeală. Fitness cu și fără aparate, aerobic, înot, tenis de camp, badminton, dans, cam atât. Aș putea scrie o carte despre aventurile mele de sportive amator, așa că mă limitez doar la ideile principale. Oricum, l-am urât mulți ani pe domn’ profesor, fără să știu cât bine mi-a făcut prognosticul lui.

Serios și conștiincios m-am apucat de sport în 2016, când o prietenă m-a invitat să alerg cu ea, pentru că începusem să ma vait de dureri de spate din cauza statului prea mult pe scaun, la birou. Și am acceptat, având în vedere că ea era o persoană foarte dragă mie și îmi plăcea că alerga dimineața devreme.

Avusese o problemă gravă de sănătate și schimbase complet modul de viață, printre altele inserase și jogging-ul. Îmi plăcea ideea, m-a prins în scurt timp, reușeam să alerg mulțumitor pentru mine și perseveram. La câteva luni, prietena mea a fost nevoită să urmeze o a doua operație de extirpare a unei tumori cerebrale, care i-a fost fatală și a plecat să continue antrenamentele în cer. Am abandonat imediat ideea de a mai alerga, nu mi se părea deloc amuzant să alerg de una singură și m-am resemnat.

Doar că într-o zi, m-am trezit cu gândul că prietena mea ar fi râs de mine să se prăpădească văzându-mă atât de slabă și pierdută în spațiu și mi-ar fi zis ”Du-te frate și aleargă, simte-te bine!”

În amintirea ei m-am repornit, cu mult entuziasm. Mă inspirase chiar și după ce a plecat și acest lucru merita un omagiu. Culmea, am constatat că e funny și singură și chiar merită. Mă simțeam energică, cu tonus ridicat și plină de viață.

De ce scriu despre experiențele mele? Pentru că sunt sigură că există oameni ca mine, speriați de bombe că se vor face de râs, că nu pot să facă față antrenamentelor, că sunt stângaci și prea în vârstă sau supraponderali sau că nu au companie cu care să facă sport. Vax! Toate acestea sunt scuze prostești, care mie mi-au irosit ani prețioși din viață. Nu ai nevoie decât de o intenție și de voință, în rest nimic.

Eu nu sunt antrenor, nici nu vreau să devin, prin urmare articolele mele sunt despre mine și despre cum trăiesc făcând și sport, printre altele. Vreau să te inspir să te mobilizezi, nu să te antrenez. Și pe mine mă antrenează alții: Robert Hajnal, Andrei Roșu, Paul Avram, Florin și mă inspiră Tibi Ușeriu, Cristian Niculae, Ștefan Oprina, Valeriu Tomescu, Marian Chiriac, Gabriel Solomon, Florin & gașca de sportivi amatori împătimiți.

Vreau să transmit celor care se jenează să apară pe un stadion sau să meargă la sală că nu au niciun motiv să abandoneze ideea de a se simți bine și de a căpăta energie și vitalitate. Nu are niciun rost să te jenezi de felul în care arăți și în niciun caz nu ai niciun motiv să nu fii preocuparea și prioritatea ta #1. Când m-am pus în capul listei priorităților personale, lumea din jurul meu a căpătat sens, iar oamenii din apropierea mea s-au simțit mai iubiți, mai apreciați, mai importanți decât înainte. Nu mă crede pe cuvânt pentru că sunt un simplu om, care spune vorbe. Experimentează, bucură-te și trage propriile tale concluzii. Eu sunt alături de tine, în mine vei găsi un prieten și un sprijin atunci când luminița de la capătul tunelului e prea departe. Te apreciez și te felicit, chiar dacă nu te cunosc, încă.

Ultimele articole
Inspired by Nature

New Summer's 18 Collection

Shop Now
Instagram feed