Când mai fac retrospectiva unor situații din trecut, în unele cazuri mă enervez rău la gândul că aș fi putut scoate mai mult din experiența respectivă și nu am facut-o. Chiar mă întreb de multe ori ca naiba a fost în capul meu de m-am implicat atât de puțin, deși vroiam maximum de rezultate.

A face orice ca să produc rezultatele dorite implică muncă, cel puțin implică un angajament, nu merge cu fofârlica. E clar, cum la fel de clar este că nu merge altcumva, nici cu incantații, nici cu afirmațiile lui Luise Hay, nici cu ”The Secret”, nici cu nimic altceva care nu presupune implicare și muncă din partea mea, a ta, a celui care dorește să obțină rezultate.

Mai nou, când aud expresia ”mi-ar plăcea să știu să dansez…mi-ar plăcea să pictez…mi-ar plăcea să merg la sală”, etc, după care urmează toate scuzele posibile din lume mă amuz în sinea mea pentru că știu că este un bullshit. În realitate poți face orice dacă treci de la nivelul ”mi-ar plăcea să” la nivelul ”fac orice să pot ajunge de 2-3 ori la sală pe săptămână”. Diferența dintre cele 2 moduri de a comunica ce-ți dorești este imensă și consecințele sunt pe măsură.

Mă amuz amar, cumva, pentru că și eu fac la fel în unele cazuri, de obicei când miza nu e foarte mare. Multe mi-ar plăcea să mi se întâmple, dacă se poate să nu fac mare lucru în sensul ăla și eu doar să beneficiez. Din fericire, Universul ne-a creat pentru a evolua și atunci gândirea asta de moluscă nu are ce căuta în viața mea.

Am facut un pact cu mine. Oricâte idei mi-ar veni în cap în primă fazăp le analizez, reflectez asupra lor și asupra gradului în care ar putea produce un impact major în viața mea și să iau decizia de a mă implica sau nu, după aceea. Altfel nu fac decât să-mi alimentez tentația de a fi diluată în acțiunile mele și dezamagită că lucrurile nu-mi ies cum mi-aș dori.

Mi-am setat și niște ustensile mai mult de ordin cognitiv, care să mă ajute să cresc:

  1. Am citit undeva, nu mai știu unde, că orice ai vrea să obții e bine să-l ”obții” prima dată în minte, adică să convingi mintea că poți ca ea mai departe să-ți pună corpul în acțiune. Când m-am apucat să alerg, dacă mi-aș fi ascultat corpul, după prima tură aș fi abandonat pentru totdeauna. Și după prima febră de la aerobic, aș fi plâns după banii de abonament. Bine că nu a fost așa și m-am încurajat că dacă pot o tură de parc, celelalte vor veni de la sine, o dată cu consecvența și perseverența de a alerga.
  2. Am încetat cu scuza ”eu nu am timp”, pentru că am observat că am timp pentru toate prostiuțele: o mică bârfă, mai multe cafele, navigare pe Facebook și alte rețele sociale, shopping pentru false nevoi, filme la TV fără cap și coadă, întâlniri cu oameni plictositori din complezență, timp alocat ”rezolvării” problemelor altora, timp exagerat petrecut la job, etc.
  3. Am încetat cu scuza ”sunt prea obosită” pentru că de fiecare dată când m-am ”simțit” prea obosită și totuși am plecat să alerg, la sfârșitul antrenamentului eram cea mai fericită femeie din lume.
  4. Să le dau dismiss celor care îmi strigă lucruri de genul ”dar ce ți-a venit? Dar de ce faci asta?”. Când m-am apucat să alerg, eram foarte fericită că m-am apucat de sport, mă simțeam excelent. După o vreme, când oamenii din anturajul meu au observat că perseverez, au început să bage bețe-n roate. Nu știu nici acum de ce, dar a fost o bună ocazie să mai scap de voci care îmi deveniseră toxice și de relații mult prea erodate.
  5. Să fiu prezentă atunci când fac lucruri care fac un impact major în viața mea. Știu de exemplu că sportul mă ajută să fiu mai sănătoasă, mai energică, mai plină de viață, pe scurt. De aceea, atunci când merg la sport (alerg, joc tenis, înot, fac aerobic) pornesc dintr-o stare de recunoștință față de Univers că pot și vreau să fac lucrul respectiv. Am observat că, în felul acesta, îmi sporesc performanța și uzura nu este atât de mare.

Am ajuns să cred că angajamentul să produci rezultate este o chestiune de alegere și de implicare continuă. Cu cât ești mai angajat, cu atât dispar expresiile autosabotatoare de tipul ”mi-ar plăcea să, dar….” și apare angajamentul, din ce în ce mai inerent modului tău de a fi.

Lasă un comentariu