5 întrebări fundamentale despre autocunoaștere – la ce se rezumă totul?

5 întrebări fundamentale despre autocunoaștere pot fi de fapt mult mai multe sau mult mai puține, poate că s-ar rezuma toate la una singură ”Cine sunt eu?”. Dacă știu răspunsul, nu mai trebuie să caut alte răspunsuri, totul se aranjează de la sine.

În primul an de facultate, studiind filosofia antică greacă mă întrebam de ce Socrate a dat un verdict atât de simplu de pus în practică și oamenii sunt totuși încurcați de atunci și până în zilele noastre. La 19 ani, mi se părea că mă cunosc ca pe o carte deschisă și nimic revelator nu se poate adăuga la cunoașterea despre mine. Cred că aveam totuși o educație ușor materialistă asupra vieții, în care tot ce există inclusiv procesele se ”văd”, chiar dacă ai mei împărtășeau și pe atunci o idee vădită despre Dumnezeu.

Anyway, nu mă cunosc nici acum pe mine însămi și nu sunt rare ocaziile când mă surprinde ceea ce gândesc sau modul în care acționez și iau decizii.

Legat de cele 5 întrebări fundamentale despre autocunoaștere, m-am gândit de multe ori să fac un soi de ordine în mintea mea și să aduc în atenția cotidiană lucruri care mă preocupă cu adevărat. E drept că ne trec, se pare, zeci de mii de gânduri prin cap zilnic, fără nicio exagerare și în această imensă cantitate de balast pierzi idei sau lucruri importante, așa cum se pierd diamantele în nisip.

Și totuși există 5 domenii care mă preocupă în mod constant, în fiecare moment unul devine mai important decât celălalt și capătă prioritate:

  1. Automulțimirea
  2. Sănătatea
  3. Cariera
  4. Relațiile
  5. Contribuția

Eu n-am vrut să mă fac profesoară de filosofie, deși studiul acestei discipline m-a atras. Prin urmare, în timpul facultății a trebuit să mă gândesc ce meserie aș putea să urmez astfel încât ea să se transforme în carieră și să mă mulțumească. La vremea aceea nu erau multe posibilități de a afla la ce ești bun, ca acum. Nu erau teste vocațioale și nici psihologi dedicați acestui subiect. Întrebai familia și prietenii, uneori și profesorii la ce ești tu bun sau ce cred ei că ai putea tu să faci cu succes. Și rumegai în tihnă părerile lor, după care luai o decizie, bazată de cele mai multe ori pe rațiune pură, calcule matematice legate de cât câștigă un medic sau cât de stimat este un profesor sau un avocat.

În vâltoarea de întrebări încuietoare, ”Viața” m-a adus pe scările unei multinaționale, de care m-am îndrăgostit iremediabil. Iubirea noastră a ținut 5 ani și jumătate. După ce m-au angajat, începusem să fac comparația între șansele mele ca profesor și ceea ce primeam în umilul, dar apreciatul meu post de asistent manager, cu care am debutat. Primisem și ceea ce nu visasem vreodată în materie de beneficii, trăiam momente de epifanie curată în ceea ce privește domeniul meu de dezvoltare – business development, adică management și marketing la un loc – dar ajunsesem după câțiva ani să simt lipsa unei mulțumiri personale, bucuriei de a face lucruri de dragul lucrurilor, nu doar pentru bani.

Plăcerea și bucuria de a dezbate sensul vieții și misiunea fiecăruia pe pământ alături de oameni preocupați de aceleași subiecte lipsea cu desăvârșire. Latura mea ușor umanistă, pasiunea mea pentru lectură și socializare sufereau în tăcere, înlocuite fiind de cărți de specialitate, tehnice până-n măduva oaselor, meeting-uri pe teme de dezvoltare în carieră și îmbunătățirea performanței, team-building-uri, cursuri de tot felul și multă propagandă despre instituție.

Compensam cumva cu lecții de dans și mers pe la concerte, altfel aș fi clacat mai de mult. După 5 ani și jumătate ne-am spus adio cu regret de ambele părți, pentru că totuși mă despărțeam de oameni care îmi dăduseră o nouă perspectivă asupra vieții, mă aduseseră cu picioarele pe pământ, mă rafinaseră și mă răsfățaseră neașteptat de mult.

După părerea mea, experiențele profesionale te ajută să afli ce îți dorești și ce nu îți dorești de la cariera ta. A fost clar pentru mine că nu îmi doream doar bani și extra beneficii cu duiumul, ci ceva în plus. Acest ceva venea din direcția personală și trebuia bine împletit cu cariera, astfel încât să mă trezesc dimineața zâmbind, nu înjurând că mă repet la infinit până o să mor. Există o vorbă a lui Osho că oamenii trăiesc un an și îl repetă de 70-80 de ori. Trist, foarte trist, nu vroiam să fac tiparul acesta.

Când m-am îmbolnăvit de stres, pentru mine era și este și acum o boală fără o cauză exactă și fără tratament medicamentos, mi-am dat seama că sănătatea este o prioritate pentru mine. Munceam multe ore pe zi și singura mea bucurie era să dorm măcar 5-6 ore pe noapte, pentru că stresul dă insomnie și ajunsesem un mic zombi.

Eram în alt moment al autocunoașterii.

Când medicul m-a întrebat ce mă preocupă atât de mult și ce mă stresează nu am putut să-i spun că e-mail-urile netrimise la timp sau dead-line-uri depășite, pentru că am simțit că m-aș fi făcut de râs. Atunci am realizat că de fapt mă stresau niște tâmpenii, care aveau în subsidiar rata la bancă. Și cred ca tot Osho sau nici nu contează cine se amuza pe tema stresului imbecil astfel ” când Dumnezeu o să te întrebe de ce n-ai trăit o să-i spui că n-ai avut timp din cauza priorităților de la job?” Hi, hi ce porcărie!

Dintr-o dată carieră, automulțumirea și sănătatea erau într-o sinergie divină.

Cât suferă relațiile într-o viață plină de zbucium? Grav. Ori nu există, ori mai bine n-ar exista pentru că ar fi mai puțină bătaie de cap. Rar te vezi cu prietenii și când te sună n-ai timp să vorbești. Când nu te mai sună, te simți neimportant și nevaloros și îți faci o tonă de scenarii în cap. Te paște un ”divorț” legal sau doar în fapt, pentru că partenerii de viață au nevoie de dragoste, susținere, căldură, ingrediente pe care nu mai ai timpul, deschiderea sau putința să le pui la treabă.

5 întrebări fundamentale despre autocunoaștere
5 întrebări fundamentale despre autocunoaștere

Și cum spunea un alt filosof antic grec, ”omul este o ființă socială, statut anterior familiei și oricărei alte ființe”. Deci nu poți trăi antisocial pentru că o faci împotriva firii și tot ce este împotriva firii îți aduce suferință.

Există un mod prin care poți să aduci toate cele 5 întrebări fundamentale despre autocunoaștere la un nivel cel puțin satisfăcător: să rămâi atentă la tot ce trăiești zilnic, ca să poți elimina conștient ceea ce nu îți ajută. Poate n-ai să poți spune din prima ce îți dorești, pentru că ironia face ca oamenii să nu știe din ce în ce mai mult ce își doresc. Știu o grămadă de lucruri, de care mi-e plin capul, dar ce aș vrea să mi se întâmple mâine nu prea știu să spun pe nerăsuflate.

Când am eliminat metodic ceea ce nu-mi place, s-a conturat un profil. Pur și simplu, am căutat să înlătur consumul inutil de energie și ușor, ușor, am rămas cu ceea ce îmi doream 70-80% din timp să fac.

Eu aveam nevoie de un spațiu creativ, să mi se dea un spațiu al libertății de creație, nu mai vroiam să reproduc sau să-mi însușesc gândirea și concepțiile altora în munca mea. Și am căutat un angajator care să-mi satisfacă această nevoie.

Vroiam să îmi dea pe mână un produs și să mă lase să îl aduc la performanța dorită, în felul meu. Am pornit de aici pentru că simțeam nevoia să scap de constrângeri și de imitații, în care nu credeam. Am reușit de 2 ori să obțin aceste beneficii personale, înainte de a deveni antreprenor. Creșteam împreună cu produsul și cu oamenii din echipa mea. Așa simțeam eu că pot contribui la un bine al oamenilor cu care lucram, pentru că le ofeream și lor șansa să se exprime liber. Aveam niște realizări de dovedit în cifre, dar cum o făceam ne aparținea ca modalitate. Habar n-aveam de la început cum o vom face, dar știam că libertatea de exprimare era ceva vital pentru mine. Cred că și pentru unii dintre ei.

Rămâne să-ți pui și să-ți tot repeți cele 5 întrebări fundamentale despre autocunoaștere oricând simți că nu ești în locul potrivit. Răspunsurile sunt revelatoare pentru oricine.

Lasă un comentariu