Mișcarea a fost dintotdeauna parte din mine

De când am fost mică, mama m-a dat la sporturi de toate felurile, așa că mișcarea e cumva parte din mine. Până în adolescență a fost scrima de performanță, dar apoi au intervenit probleme cu genunchii și am renunțat.

Au fost perioade și perioade – unele în care iar încercam să reiau activitatea fizică, iar apoi din diverse motive (de sănătate sau de timp sau-sau-sau) renunțam. Mereu când nu mai aveam orarul meu de mișcare mă simțeam cumva bolnavă, de parcă îmi lipsea ceva.

Sarcina, copilul și sportul

În sarcină am fost foarte agitată și aveam nevoie de ceva care să mă domolească și să mă calmeze, așa că am încercat Yoga și Pilates. M-am simțit atât de bine, că am rămas cu ele pe termen lung. Apoi a venit nașterea, care oricum îți rearanjează toată viața. Primele luni am stat ca pe jar, așteptând ok-ul medicului, cum că aveam voie să încep să fac mișcare. Cât încă mai eram amândoi acasă, îmi era mai ușor să îmi fac programul astfel încât să am momentele mele de Yoga și Pilates, numai că apoi el a început serviciul și eu a trebuit să regândesc totul. Mă trezeam la ora 5-6 dimineața, ca să pot ajunge înapoi acasă înainte să plece el la muncă.

Odată obișnuită cu programul, au intervenit niște evenimente neplăcute și am pierdut persoane dragi din viața mea, iar asta m-a dat peste cap, în special primind vestea după ce terminasem un antrenament. Nu îmi mai doream să reiau orele de Pilates pentru că retrăiam momentul veștii triste. A trebuit să îmi iau timp și spațiu pentru câteva luni, să mă pot așeza cu ceea ce trăiam în interior. Simțeam că îmi lipsea sportul, dar nu puteam schimba ce trăiam legat de revenirea în locul respectiv.

Începutul e greu în orice poveste, asta e clar. După ce s-au așezat toate și am acceptat poveștile prin care treceam, am revenit la orele de Pilates. Mi-aș dori să ajung în fiecare zi, dar nu mă forțez. Am zile când sunt fizic obosită și știu că dacă mă duc, nu fac un antrenament bun și nu mă ajut cu nimic. Am zile când mă simt slăbită, dar știu că dacă mă duc, îmi va face mai bine. Am zile când mă trezesc și am tot ce îmi trebuie să fac un antrenament bun, dar aleg să petrec o oră în plus cu fiica mea.

Nu regret deciziile luate pentru că asta îmi doresc să fac atunci, în momentul respectiv. De când am rămas însărcinată și apoi am născut, mișcarea are rol major în viața mea. În timpul claselor de Yoga și Pilates m-am (re)găsit și m-am liniștit. Faptul că am avut pauze de-a lungul timpului nu mă supără, pentru că cel mai important mi se pare că este să îmi ascult organismul în raport cu mintea. Iar dacă ele îmi cer pauză, le dau pauză. Prefer să merg la ore organizate decât să fac acasă singură, simt că acolo e concentrarea mea. Momentan, fiica mea este încă mică, dar abia aștept să mai crească și să o iau cu mine la ore, să facem împreună mișcare.

Lasă un comentariu