Putem vorbi de echilibru între carieră și sport?

Personal cred că da, cu puțină voință. Contează foarte mult ce fel de sportiv amator ești, în acest moment te afli și ce planuri de carieră ai în ceea ce privește sportul. După cum cred că realizezi, există mai multe tipuri de sportivi amatori: unii care fac sport la sfârșit de săptămână și alții care se străduiesc să țină pasul cu antrenamentele și în timpul săptămânii de lucru.

Cumva, și unii și alții reusesc să mențină un echilibru între cele 2 activități, ambele destul de solicitante. Mie mi se pare că ești de-a dreptul fericit atunci când ai un job, care îți place și te pasionează (altfel nu văd de ce l-ai face) și ai prins drag de un sport, cum am prins eu drag de tenis și de mai puțină vreme, de alergat.

În urmă cu aproximativ 10 ani aveam un job care efectiv consuma din mine. Promovasem într-un post și învățam din mers ce am de făcut. Devenisem un fel de ”băiat bun la toate”, chit că ținea de jobul sau domeniul meu sau nu, de multe ori mă vedeam pusă în fața faptului împlinit. Cert este că totul se petrecea cu viteza luminii, habar n-aveam când e 9 dimineața și când s-a făcut 6 seara, uneori nu aveam timp nici să mănânc, colegii mei erau destul de stresați și se comportau ca niște mașinuțe de curse, atmosfera nu era prea prietenoasă și nu incita la creație sau productivitate.

Ajungeam acasă pe la 7 și ceva, iar singurul lucru pe care mi-l doream era să fac un duș și să mă arunc în pat până a doua zi, când va suna ceasul la 7.30. Timp de aproape 18 luni, viața mea socială s-a redus la vecinii din curte, câinele vecinului, singurul care se bucura de fiecare dată când mă vedea și colegii de serviciu. Nicio ieșeală, pentru că sâmbăta gândeam ce ar fi fost necesar să gândesc la locul de muncă, iar duminica recuperam prin somn.

Stresul mă scosese din circuit, iar după câteva luni începusem să nici nu mă odihnesc bine noaptea. Trai pe vătrai, neneacă! Norocul meu era că îmi dorisem mult jobul și eram destul de tânără să nu mă gândesc la sănătate. Oricum intrasem într-un vortex și nici nu mai realizam dacă mi mi se potrivește jobul sau nu. Aveam un mic credit, deci frica să nu rămân fără job mă ținea destul de în priză și îmi oferea toate premisele unei cariere de succes și unei sănătăți de fier. Să merg la sală?! Era un un vis frumos, chiar utopic, de unde energie pentru sport? Nici nu mă gândeam la vreun soi de echilibru între carieră și sport, pentru că era vorba doar de job, fast-food și odihnă, nu mai încăpea nimic altceva.

STOP și de la capăt

La un moment dat am observat că prietenii mei nu mă mai caută, că nu mai ies din casă, că nu mai ascult muzică, că refuz orice distracție și invitație…. și nu mi-a plăcut. Eram un om social, tot timpul fusesem, pentru că așa mă încărcam eu – ieșind, vorbind, mergând pe la diverse locuri de distracție și cultură. Nu mai văzusem un film la cinema de luni de zile și asta mi se păruse grav, pe bune. Am zis STOP și am ales să schimb această realitate. Mi-am promis atunci că viața mea nu va mai arăta niciodată așa, că voi avea grijă să mă pun pe listă, pe locuri fruntașe. Zice o vorbă că dacă tu n-ai grijă de tine, nu are nimeni altcineva. Poate că nu-i chiar așa, dar mai bine vezi tu cum rezolvi treburile tale și binele care vine de la alții să fie un bonus.

Și viața n-a mai fost niciodată atât de praf și eu atât de varză. Mi-am dat demisia și am simțit nevoia să stau acasă câteva luni, ca să mă reîncarc cu energie. În lunile respective, am recuperat perioada de dinainte. Atunci am cunoscut-o pe Oana, cea mai faină antrenoare de aerobic, pe care am avut-o vreodată. Programele ei erau destul de greuțe pentru mușchii mei antrenați să stea 8-10 ore pe scaun, dar ușor ușor am căpătat drag de ea, de mișcare și de corpul meu, care se reconstruia într-o formă excelentă.

La următorul job, care mi s-a potrivit mănușă, aveam sală de sport în aceeași clădire cu biroul. Înfăptuiam un echilibru între carieră și sport. Îmi propusesem să scap de meteahna statului peste program, desi noul meu șef obișnuia să apară la birou pe la 2-3 după-amiaza și punea întâlniri neanunțate după orele 4-5. Norocul lui că era un tip foarte simpatic și foarte înțelegător și treceam cu vederea surprizele lui de mare angajament. Nu erau chiar dese, dar erau. Obișnuiam să-i spun că am ajuns la 8 dimineața și n-am chef să înoptez la birou. Știa că în anumite zile merg la sport și mă încuraja, el însuși fiind o fire sportivă, poate că d-aia era așa simpatic, cine știe? 😂

Mergeam acolo de 3 ori pe săptămână la un fel de fitness fără aparate, imediat după job. Căpătasem viață în mine și dintr-o dată, nu știu cum, aveam chef și timp pentru de toate. Ei obișnuiau să ne dea plan de antrenament și așa vedeam clar cât de aproape sau de departe sunt de obiectivele mele. Eternele 2-3 kg le vroiam plecate și mușchii puțin mai fermi. Nu am avut norocul să mă nasc cu mușchi de fier și nici inspirația să-i construiesc mai de mică. Așa că ”dă-i și luptă”, vorba dramaturgului.

După prima lună aveam cu 2-3 kg mai mult, explicația antrenoarei fiind că am crescut masa musculară și muschii atârnă mai greu la cântar. E drept că lucram eu la sală cu consecvență, dar nu umblasem și la alimentație, cum ar fi fost firesc. În fine, armonia dintre job și activitatea sportivă creștea de la zi la zi. Mă simțeam norocoasă. Aveam un job de care eram pasionată, un șef exceptional, de la care am învățat printre altele ce înseamnă grija față de client. Nu mai văzusem la nimeni atâta dedicare și preocupare pentru clienți ca la acest om, de care îmi aduc aminte cu mare plăcere de fiecare dată. Deci, mă simțeam în al nouălea cer, totul mergea ca pe roate: muncă, sport, distracție într-un echilibru de zile mari.

Conectarea la momentele bune este un plus

Cred ca avem nevoie să trecem măcar o singură dată printr-o situație în care totul merge din plin, ca să avem un termen de comparație atunci când o dăm în bară, nu crezi? Când lucrurile merg prost, îți amintești că altădată ți-au mers bine și dacă atunci ai putut să aduci armonie în viața ta înseamnă că poți aduce oricând, indiferent cum ajunge să-ți meargă. Eu cel puțin, și cred că doar eu nu și tu, am tendința să îmi sparg singură toate borcanele în cap și să iau decizii împotriva mea. În mod normal, poate părea o inepție, un nonsens, să-ți creezi cu bunăștiință probleme, luând decizii care nu te avantajează. Dar uite că frica să nu superi, să nu rănești, să nu rămâi fără job, să nu-ți plătești rata la timp, etc. te fac să mergi pe un drum greșit și să suferi ca boul, în tăcere sau vocal, cum ți-e firea, sexul sau convingerea.

Echilibru între carieră și sport
Echilibru între carieră și sport

N-am vrut să am niciodată joburi în care să călătoresc, sunt mai statică în ceea ce privește serviciul. Îmi plac la nebunie călătoriile pe cont propriu și de cele mai multe ori, de plăcere. Când merg în vacanță, îmi iau echipamentul de sport. N-am făcut-o dintotdeauna, doar de câțiva ani am prins acest obicei și mi se pare productiv. Înainte leneveam la soare în neștire, citind sau meditând la nemurirea sufletului. De când merg în resorturi dotate cu terenuri pentru numeroase sporturi, nu mai am timp să mă plictisesc și aproape că nici nu-mi dau seama când a trecut vacanța. În plus, mă țin în formă și îmi permit porție dublă la desert.

Cred ca același lucru se poate face și atunci când călătorești în interes de serviciu. Majoritatea hotelurilor de 4 stele sunt dotate cu săli de fitness sau te poți caza în apropierea pistelor de alergare sau parcuri. Mi s-a întâmplat într-un city break la Viena. Mi-am luat pantofii de sport în bagaj pentru că ne cazasem lângă un parc foarte fain și la 7 dimineața când am ajuns, abia se deschisese parcul, era plin de alergători și peisajul superb. Tot felul de fântâni arteziene îmi luau ochii, statuete și aranjamente florale, liane și tufe întregi de trandafiri agățători mi-au umplut ochii cu frumusețea lor. A fost o cursă de vis, ușoară și relaxantă, pentru că atunci alergam doar de pură plăcere.

Călătoriile, indiferent că sunt de plăcere sau în interes de serviciu, te cam obosesc și simți nevoia ori să faci un masaj seara, înainte de culcare ori să faci dimineața puțin stretching, ca o formă de pregătire pentru noua zi. O oră de somn în plus mi se pare de asemeni o idee excelentă pentru a te recupera după o zi epuizantă.

N-o mai da în bară

În concluzie, oricum ai da-o, poți să aduci în viața ta un echilibru între carieră și sport. Există multe soluții, atât în locuri organizate, cât și acasă cu YouTube-ul în față. Toată chestia este să-ți dorești cu adevărat să te miști fără scuze. Mi se pare cool să alegi într-o zi să-ți schimbi viața, pur și simplu e fain momentul de revelație supremă când zici că așa nu se mai poate și ceva trebuie schimbat. Până nu se umple paharul și, de obicei, se umple când fizic pățim ceva, există scuze pentru care nu luam atitudine. În schimb, fără scuze, viața e chiar funny și captivantă.

Lasă un comentariu