Budincă de chia, un dulce incredibil de gustos

Zilele trecute vorbeam cu o prietenă despre faptul că în acest moment nu sunt pregătită să renunț la dulciuri, în schimb caut soluții ca să nu mai consum zahăr. Slavă Domnului că nu pun zahăr în cafea și îmi place să cred că viața mea este suficient de dulce cât să nu am nevoie de zahăr în cafea, nici alb, nici îndulcitor natural. În rest, când vine vorba de alte dulciuri, aș renunța și acolo la zahăr cu dragă inimă, nu și la alimentele dulci.

Ea fiind nutriționist și întâlnindu-se des cu această provocare din partea clienților ei, mă consiliază și pe mine. Este o mare artistă în prăjituri, deserturi și experimentează neîncetat, cu scopul de a reduce caloriile minunățiilor dulci și a propune dulciuri foarte sănătoase și gustoase. Eu, din contră, nu prea sunt pricepută în bucătărie, pătimesc mult până scot un rezultat favorabil, de aceea sunt în căutarea unor rețete simple și apetisante. Când primesc de la ea prăjituri gata făcute, în acea zi sunt cel mai inspirat om de pe pământ, dar sunt zile când e nevoie să mă mobilizez și eu puțin.

Una dintre rețetele mele preferate se cheamă budincă de chia. Dacă nu știi ce este chia, așteaptă-te la niște bobițe foarte mici de culoare închisă, care, în contact cu un lichid, își schimbă volumul. Nu au gust neapărat, ci împrumută gustul lichidului în care sunt introduse. Mai adaugi puține fructe de pădure, singurele cu aport de zahăr scăzut și a ieșit un desert de vis.

Ca să nu rămână doar o vorbă-n vânt, rețeta pentru budincă de chia este următoarea:

  1. 1 cană lapte de cocos (orice alt tip de lapte este acceptabil)
  2. 2 linguri de semințe de chia
  3. O mână de fructe de pădure mixte, proaspete și vesele
  4. Opțional (miere, green sugar, vanilie, scorțisoară sau orice alt ingredient care îți place și ți se pare că se potrivește unei budinci)

Cum fac eu budincă de chia?

budincă de chia
budincă de chia

Pun de seara semințele de chia într-o cană cu lapte de cocos, de cele mai multe ori, sau lapte de orez făcut de mine și le las peste noapte afară sau în frigider, depinde de temperatura de afară. Dimineața, mă trezesc cu gândul la budincă evident, o scot din frigider, adaug scorțisoară, sâmburi de cacao zdrobiți, unt de cocos topit, fructe de pădure, savurez vizual și devorez în câteva secunde, mestecând intens ca și cum aș înghiți o comoară. E atât de yammy că aș mânca-o dimineața, la prânz și seara.

În ziua în care consum această budincă de chia sunt un om fericit din cel puțin 2 motive: primul este acela că am mâncat ceva dulce, al doilea este că am gătit eu minunăția.

Am auzit că mulți oameni aleg să nu consume hrană sănătoasă, pentru că mâncatul sănătos ar presupune mult timp de preparare. În realitate, lucrurile stau total invers, așa cum stau și alte lucruri din viețile noastre. Când am hotărât să nu mai consum carne, mi-am dat seama că mâncarea pe care începusem s-o consum nu necesita timp de pregătire mai lung de 30 de minute. Nu-i super cool să știi că ai înjumătățit timpul de gătit? Off, doar eu și Jamie Oliver să fi avut această revelație? Cu siguranță nu. Femeile preocupate de ele și de familiile lor știu că mâncarea bună este simplu de gătit.

Atunci când, plină de entuziasm, le spuneam tuturor că mesele mele durează o ora cu tot cu mâncat, mă credeau dusă cu pluta. Nu mă credea aproape nimeni, deși nu mă contraziceau nicodată, posibil din simpatie. Mă simțeam atât de bucuroasă că în fine, mănânc pe săturate, gustos și simplu de gătit, că îmi venea să strig în gura mare cât sunt de fericită. La drept vorbind, nici nu mă prea sinchiseam de ce zice lumea.

Începând să orientez drumurile la cumpărături spre plafaruri și magazine specializate, am realizat câte ingrediente există pe lumea asta și cât de benefice sunt pentru corp. Habar nu aveam că există atâtea tipuri de făină, semințe, uleiuri, cereale și care, combinate potrivit, pot elabora niște rețete absolut delicioase. Când am mâncat pentru prima dată hrișcă, papilele mele gustative au fost în delir. Auzisem de semințele de chia, gustasem dintr-o budincă de chia la un restaurant vegan din București, dar nu mi se păruse ceva gustos. E drept că atunci încă mă delectam cu amandină și o budincă de chia nu ar fi avut cum să-mi producă o impresie de lungă durată.

După ce am schimbat zahărul cu zahăr de cocos, de mesteacăn și mai curând cu zahărul natural din fructe, o budincă de chia este un desert de zile mari. Nu chiar, dar pe acolo. Mai am o mișcare de făcut, anume aceea de a refuza dulciurile oferite de cei care consumă zahăr alb. Încă nu am totdeauna curajul să zic nu, mi se pare că refuzul adresat unor oameni dragi mai ales în momente solemne nu este o alegere bună.

Budincă de chia fără zahăr adăugat

Îmi amintesc acum o pildă. Un preot călugăr, starețul unei mănăstiri sau mă rog o figură măreața din rangul ortodox, este servit în post cu o felie de tort de către un copil care își serba ziua de naștere. Copilul a venit cu tortul la stareț și cu toată bucuria lui de copil i-a oferit-o preotului, care a luat-o și a mâncat-o pe loc. Audiența a rămas mască și unii din staff l-ar fi întrebat pe popă cum de a săvârșit această fărădelege, iar preotul a răspuns că nu ar fi putut provoca o supărare copilului de ziua lui de naștere refuzându-l, nici în ruptul capului, de unde am tras concluzia că nu este tocmai o idee bună să rănești oamenii, doar pentru o prăjitură nevinovată. În definitiv, cu toții avem plăceri vinovate și nevinovate, vorbesc aici strict despre mine…

De unde vine gustul pentru dulce? Apetitul pentru zahăr? Dependența? Habar n-am! Adică am studiat puțin problema și se pare că unii specialiști în dereglări emoționale consideră că oamenii care consumă dulciuri în exces, adică zilnic sau aproape zilnic, sunt nemulțumiți de viața lor. Li se pare că viața lor nu este atât frumoasă pe cât și-o doresc și atunci compensează cu puțin sau mai mult desert. Tind să le dau dreptate, câtă vreme am constatat și la mine că îmi vine pofta de dulciuri atunci când ceva mi-a ieșit prost sau nu văd nicio soluție la o chestiune, care mă preocupă. Mai cad câteodată în butoiul cu melancolie, mi se pare că alții o duc atât de bine și că eu sunt la ani lumină distanță de ce mă face fericită. Prostii, multe prostii în cap și lipsa exercițiului recunoștinței, pentru că este de ajuns să arunc ochii puțin în dreapta sau în stânga ca să mă resetez imediat.

Și apoi vine o altă prostiuță și mai mare, vinovăția. Băi, m-am chinuit atât la antrenament, alerg și când n-am chef, vreau să rămân în formă și iar am dat-o în dulciuri!!! E culmea frate. Măcar am comis-o și ar trebui s-o las așa. Dar nu, merg în pânzele albe cu autoblamarea ca și cum altcineva mi-a băgat pe gât prajitura. Practic, plăcerea durează câteva secunde…după care urmează ore de reproșuri interminabile.

Nu-i cazul de reproș dacă aleg să consum deserturi precum această budincă de chia, pe care tocmai am elogiat-o. Probabil că și ea vine tot ca o nevoie de a crește serotonina, cine știe? Măcar vine cu un fond bun și nu generează atâtea controverse interne. Nu mă mai simt în contradicție cu propriile mele ”valori”. Mă gândesc adeseori ce lipsește ca să mă simt bine, liniștită și relaxată. Cred că există mult zgomot în capul meu, o grămadă de lucruri îmi iau ochii și îmi pierd ușor focusul. Aș vrea să fac multe, pentru unele lucruri nu sunt pregătită deloc sau ar merita să acord mai mult timp, aleg varianta pe repede înainte și când nu am rezultate, pic în freză. De aici nemulțumirea, frustrarea și nevoia de a compensa lipsa cu plăcerea gustului.

Am mai spus asta și totuși simt nevoia s-o repet. Când m-am apucat de alergare serios, mă enerva cumplit că nu am viteză și rezistență mare. Adică, de ce nu sunt un Usain Bold așa din prima? Că totuși, sport nu făcusem niciodată în viață, ba îl și uram din adâncul sufletului, nu-mi propusesem nicio schimbare pe tema asta, deci aveam toate premisele să mă transform pentru noapte în Usain Bold, nu? Cu toate că rațiunea îmi dădea argumente rezonabile s-o iau pas cu pas, vorba președintelui, frustrarea mă pândea din umbră și nu spun câte nemulțumiri aveam la adresa mea. O tonă! Cunoști momentul ală când ești supărat pe o chestie și tot gândindu-te ajungi să-ți amintești de toate nemulțumirile? Și uite-așa ajungi să crezi că ești ultimul om de pe pământ și haț un dulce ca să te reechilibrezi și haț încă unul, că primul nu a fost suficient și tot așa. Noroc cu minunata budincă de chia.

În teorie știu un luru: dacă tot ai comis-o, bucură-te de gust și las-o așa. Bine ar fi să fie din ce în ce mai rare aceste momente de dezmăț culinar sau să nu fie ceva regretabil, cum sunt majoritatea dulciurilor de duzină din comerț. Fii mai recunoscător, frate, viața este atât de minunată!

Lasă un comentariu