The Bucket List al antrenamentelor de alergare pentru super performanță

Nu știu daca tu ai văzut ”The Bucket List”, un film genial cu Jack Nicholson și Morgan Freeman. Poate nu și chiar nu-l rata. O să-ți povestesc pe scurt cum stau lucrurile: Nicholson era proprietarul unui mare spital din SUA și Morgan era un fost mecanic de locomotivă parcă, ambii bolnavi de cancer în fază terminală. Într-o zi Nicholson îl vede pe Freeman că împăturește o hârtie și o aruncă la coș și întreabă mort de curiozitate ce a scris pe acea hartie de i-a provocat o așa de mare tristețe. Freeman îi răspunde că e o prostie, nimic serios și nu vrea să discute despre asta. Nicholson insistă, sare să ia hartia din gunoi, are loc o mica ceartă între ei, pentru ca hârtia nu mai era în posesia nimănui de vreme ce a fost aruncată și atunci oricine o poate citi.

În fine, Freeman cu lacrimi în ochi îi poveșteste emoționat marelui bogataș că profesorul din liceu de filosofie îi pusese să scrie o listă a dorințelor, în care își trecuse vise îndrăznețe de tânăr, pe care acum nu le mai are. Că viața de familie devenise mai importantă și că apariția copiilor îi mai potolise din vise și în final lista de dorințe fusese o experiență drăguță la vremea ei și atât. Atunci Nicholson sare direct în cutia de gunoi, ia hârtia și începe să citească. Uimit de câte lucruri își pusese omul în cap începe să-l convingă să își ducă dorințele la bun sfârșit, să nu moară fără să-și trăiască visele,  vor merge împreună, iar el va plăti toată aventura, ceea ce și fac în final.

Am povestit The Bucket List, acest film impresionant și plin de învățăminte, a propos nu știu dacă am redat cu exactitate filmul, scuze dacă nu este așa, pentru a face o paralelă cu participarea la un maraton sau la un semimaraton. Pentru unii oameni, ca și pentru mine, participarea la un maraton este pe The Bucket List, alături de vizitarea unor țări, la care visez de ani de zile, să călătoresc cu Virgin Galactic, să urc pe Everest, să petrec 1 an în Asia, etc.

The Bucket List pentru antrenamentele de alergare

Mai am un The Bucket List și pentru antrenamentele în sine, nu doar o listă generală de preferințe. M-am gândit că de vreme ce există oameni care bat recorduri mondiale și există maratoniști, înseamnă că primii execută un soi de antrenament care odată pus în practică ajută pe oricine să obțină rezultate satisfăcătoare. Desigur că nu mă compar acum cu maratoniștii de performanță, care trăiesc din acest sport, ci mă gândeam mai degrabă la sportivii amatori care nu vor să iasă ultimii din scenă. Eu sunt una dintre ei, nu vreau să fiu ultima sau mai bine formulat vreau să termin cursa între primii 150 dacă sunt 200 de participanți.

Am cunoscut la un moment dat un client, un om trecut ușor de 50 de ani, sportiv amator și iubitor de sporturi de iarnă, care participa și la semimaratoane, doar de plăcere. Și mi-a zis o chestie care mi-a rămas în cap și mi-a plăcut, anume că participă la curse de alergare doar de fun, să-și demonstreze că poate și că este în formă, iar dorința lui cea mai mare este să nu iasă ultimul. I-am spus atunci că există oameni mult mai tineri care nu ar participa la o astfel de competiție, așa că indiferent pe ce loc iese, câștigul personal în sănătate și self-esteem trebuie să fie mare.

Ca să nu ieși chiar ultimul și acest lucru să-ți afecteze stima de sine, e nevoie să te antrenezi și să te antrenezi. Până la urmă și ultimul a făcut niște antrenamente și are mult curaj. Adeseori la competițiile sportive de tot felul, sportivii de pe ultimele locuri sunt destul de aproape ca punctaj de câștigător, dar ei ocupă pozițiile 18-20 și zici wow ce diferență, dar în fapt diferența nu este deloc atât de mare cum pare. Și în spatele locului 20 este o muncă titanică, constantă și epuizantă.

The Bucket List continuă cu alimentația. Nefiind un cunoscător al alimentației corecte și având nevoie de fuel cum zic americanii atât înainte, în timpul, cât și după antrenamentele de pregătire, este nevoie să aloc un timp pentru a mă clarifica în privința mâncării. Lucrez deja cu un nutriționist care mă învață deocamdată mecanismul, adică cum să fac combinații, la ce ore să mănânc, ce fac între mese, cum să mă hidratez mai bine, etc. Pe alocuri este frustrant, pentru că îmi dau seama că este nevoie să renunț la unele alimente, care îmi umpleau de plăcere papilele gustative, de asemeni este necesar să adopt un anume stil de viață legat de somn, relaxare, nu doar mâncare.

The Bucket List sau lista cu DA-uri și NU-uri

Primele elemente care au zburat de pe lista de alimente au fost: zahărul, cerealele albe (făină, orez albe), a fost redusă cantitatea de cafea, introdusă o cantitate mai mare de apă, reduse leguminoasele și introduse mai multe legume verzi, crude și cele închise la culoare, fără sucuri din fructe pe cât se poate, fără fructe foarte dulci, fără combinații periculoase. Într-un fel e bine, chiar excelent, doar că perioada de adaptare până la momentul când gustul se schimbă și nu mai ai ”dorințe neortodoxe” este lunguță, cel puțin pentru mine așa a fost și doare rău. Când treci pe lângă o cofetărie unde altădată comandai prăjiturile preferate și acum doar faci cu mâna vânzătoarelor, nu mai ai tupeu să intri, nu-ți prea pică bine. ”Totul pentru artă”, cum zicea un prieten de-al meu din facultate, când ne ”sacrificam pentru artă”, adică în loc să mergem pe afară, ne strângeam într-un loc ca să pregătim pentru seminarii.

O altă intenție, chiar obiectiv, pe care îl am de pus pe The Bucket List este antrenatul oricând, oriunde și oricât, profitând de orice moment favorabil. Nu prea îmi place mie cuvântul a profita, dar aici chiar merge. Mi-am dat seama că în unele zile nu știu când au trecut 1-2 ore, pe care teoretic le-am avut libere și în care aș fi putut face ceva practic, stretching de exemplu. Am observat că atunci când mă antrenez mai intens mă doare genunchiul drept și realizez că iar nu am făcut încălzirea cât trebuie și mi-e ciudă. De aceea, mi-am propus ca în zilele de pauză de alergat să fac antrenamente la sol și mult stretching.

The Bucket List continuă cu creșterea kilometrajului alergat săptămânal cu 10%, după primele 2-4 săptămâni de antrenament, acest lucru depinzând de perioada până la competiție. Având în vedere că semi-maratonul la care m-am înscris eu este în noiembrie, Doamne ce rezervă mi-am luat, asta e tot din multul curaj față de necunoscut, îmi permit să aplic această regulă oricând doresc. Dacă perioada ar fi mai scurtă, de 2-3 luni, atunci aș pune în practică rapid acest deziderat.

Evident că nu vor lipsi momentele de încălzire și revenire de după antrenament, cărora unii le acordă o importanță egală sau chiar mai mare decât antrenamentul propriu-zis. Am văzut pe pielea mea că atunci când nu mă încălzesc deloc, cred că voi scandaliza cu această afirmație sportivii de toate felurile, mă dor articulațiile după 20-25 minute și simt foarte intens fiecare pas pe care îl fac. Identic și dacă nu mă întind (stretching) după antrenament. Când mi se răcesc articulațiile, oasele devin aproape imobile și orice mișcare se simte din plin, mă doare spatele, mă dor umerii, etc.

The Bucket List continuă cu regula de aur din sport: nu te antrena când ceva te doare. M-au durut săptămâna trecută oasele metatarsiene, zona din jurul acelor oase, cred că strânsesem pantoful de sport foarte tare și nu am realizat. Când am ajuns acasă și a trebuit să pun un pantof de stradă, am simțit durerea, care până seara s-a intensificat. Am aplicat un tratament local și a doua zi mă durea mai puțin. Am făcut o zi de pauză, dar la antrenamentul viitor tot simțeam. Nu m-am oprit, evident, pentru că aș fi ratat un antrenament și n-am avut chef, dar în mod normal ar fi trebuit să mă opresc și să mă repar. Oricum, nu-i deloc plăcut să te doară chestii când faci antrenamente, însă un sportiv pe care îl apreciez foarte mult pentru cât de devotat este antrenamentelor sale, Novak Djokovic a afirmat într-un interviu că este atât de obișnuit cu durerea, încât i s-ar părea ciudată viața fără ea. Cred ca mai dor chestii, pe ici, pe colo, toată treaba este să fii atent dacă durerea respectivă este serioasă și merită tratată înainte de a te obișnui cu ea.

Cam acestea sunt lucrurile pe care le-aș pune pe The Bucket List pentru început, pe care le văd super folositoare în antrenamentele menite să mă aducă între cei 150 din 200 de alergători la primul meu semimaraton. Cred că această listă a preferințelor poate fi extrapolată în orice domeniu, în care vrei să obții rezultate mai bune, chiar și așa, doar de distracție. Am mai scris într-un articol că viața mi se pare atât de distractivă și noi o trăim cu atâta seriozitate, vorbesc aici de mine, evident 🙂

Lasă un comentariu