Frica de eșec pare o chestiune negativă, dar nu e chiar așa

Frica de eșec pare la prima vedere un defect, dar cum am putea evolua fără să greșim și fără să învățăm din propriile eșecuri. Poate că tu, ca și mine ai fost educat să fii perfect, să ai o evoluție liniară și totul să-ți iasă din plin. Pe vremea când eu am fost educată, greșeala îți punea o etichetă atât de nasoală, că te marca mult timp. Toți râdeau de tine ca de un retard și te bâzâiau mult timp, chiar și pentru un eșec minor.

Prin clasa a 3-a la ora de sport, eram în sală cu colegii mei așteptând să-mi vină rândul să sar peste capră ca să iau notă. Nu știu ce mi-a venit și am făcut o săritură atât de puternică, am bătut tare din picioare pe trambulină și m-a aruncat parțial pe capră și din izbitură am venit cu tot corpul jos. Trăznitura aceea mi-a resetat creierul, m-am trezit într-o durere cumplită de oase, iar când mi-am revenit toată lumea râdea cu lacrimi, inclusiv profu. Nu mă așteptam la el. De la colegii mei nu aveam nicio pretenție, căci atunci când ești copil nu judeci lucrurile la rece, orice ți se pare amuzant. Am fost șocată să văd că nimeni nu sărise să mă ajute sau măcar să vadă dacă mi s-a întâmplat ceva.

Frica de eșec
Frica de eșec

Mi-a luat mult timp să-mi revin și mai ales să nu mai fiu supărată pe colega mea de bancă sau pe alți colegi, pe care îi considerasem prieteni până atunci. Nu înțelegeam care era marele haz, dar în fine. Evident că uram să mă duc în sala de sport, mai ales pentru că nici nu intram bine și colegii mă persiflau din mers ”Și, sărim azi la trambulină?” Îmi venea să-i omor. Urmau râsete interminabile, cel puțin așa le percepeam eu și stima mea de sine cobora cu fiecare astfel de confruntare, mai ales pe fondul faptului că nici eu nu prea dădeam multe parale pe înclinațiile mele sportive. De fapt, ceea ce eu credeam despre mine, ceilalți îmi spuneau cu voce tare. Și în loc să mă supăr pe mine că nu îmi dau mai multe șanse, mă supăram pe ei.

Am decis să-mi depășesc frica de eșec la sport. Trebuia să fac ceva să scap de acest stigmat. Metaforic fie spus, toate provocările mele legate de sport, toate căzăturile, toate dramele, toate juliturile și toate ironiile celor din jurul meu m-au apropiat de sport, în ciuda contextelor nefavorabile. Cu mintea de acum realizez că totuși un insucces nu e neapărat un lucru rău. Chiar afirm asta cu tărie. Da, te doare de mori, admit că nu-i simplu să nu-ți iasă, dar dacă renunți, frica de eșec te-a învins, iar în definitiv frica de eșec este o iluzie în capul nostru.

De unde provine frica de eșec?


Întrebarea nu este bună. Nu ce este frica de eșec e important, ci ce este frica în general? Este un zid, un obstacol imaginat de mintea noastră, care în dorința de a ne proteja, ni-l aruncă în față și îl colorează în negru. De unde, pe cale de consecință, vine concluzia ”Nu, eu nu pot!”. Dar, de unde e mintea atât de deșteaptă? Întrucât ea funcționează pe bază de memorie, are două surse importante de alimentare a fricii: prima sunt ceilalți și a doua este lipsa de experiență. Ea caută în files și dacă nu găsește că ai mai fi făcut tu ceva similar în trecut, te declară incompetent…îi dă ceva de genul ”no result found” ca la Google.

Când eram mică, la școală și acasă prindeam diferite discuții între adulți și auzeam cât e de greu să…că e imposibil să reaușească nu știu ce, că X nu are nicio șansă să… și diverse astfel de conversații, pe care acum le-aș numi cu efecte nocive asupra psihicului unui copil în formare. Oamenii sunt îndrăgostiți prostește de dramele lor și ale altora și le cântă toată ziua. Puțini sunt cei care vorbesc despre succese, despre cât de mult a evoluat sau cât de ușor a devenit pentru ea sau el să facă un anumit lucru. În jur este destul de multă poluare fonică și vrei, nu vrei când ești mic ți le însușești ca și cum ar fi gândirea ta. Mai târziu te confrunți cu o tonă de frici, cum e frica de eșec care îți omoară performanța.

A doua sursă, la fel de generoasă, este lipsa de experiențe similare. Este prima oară când vrei să faci ceva. În acel moment, mintea începe să te mitralieze cu zeci de mii de gânduri despre cum nu vei putea tu să reușești acel lucru, pe care ești pregătit să-l începi. Dacă nu ești destul de determinat, va câștiga ea. Dacă ești supermotivat, vei câștiga tu prima rundă. Ca să spăl rușinea, mergeam la ora de sport a altei clase și o rugam pe profesoară să mă lase câteva minute să sar înainte să intre clasa ei. Îmi făcusem obieceiul să mă furișez în pauze, ca să mă ”antrenez”. Știa și această profesoară de marea mea ispravă, dar ea era empatică și m-a ajutat moral și apoi tehnic. Mi-a dat câteva trucuri și în scurt timp am reușit să performez la capră. Surprinderea colegilor mei a venit nu din reușita mea de a sări capra, ci din siguranța cu care am sărit și dezimvoltura cu care m-am prezentat în fața trambulinei, aveam aerul unuia care sare la capră în fiecare zi, ceea ce nu era chiar departe de adevăr. Devenisem expertă și deh…de experți nu se ia nimeni.

Cum am depășit frica de eșec?

Au fost mai multe cauze. Una foarte importantă sunt oamenii din jur care te sprijină. În cazul meu, acea profesoară, care a înțeles suferința mea și m-a ajutat s-o depășesc. Și în prezent întâmpin obstacole și câteodată îmi pun singură bariere, dar am noroc de oameni apropiați mie, care mă înțeleg și mă sprijină și cărora le urmez exemplul personal. Eu sunt pe modul văzând și făcând, nu prea îmi place teoria. Dacă doar îmi spui și văd că tu nu faci ceea ce spui, nu prea te iau drept exemplu. E și o bună manieră să-ți triezi prietenii, punându-ți din când în când întrebarea ”Ce scoate acest om din mine?” (este o învățătură de la o prietenă coach). Dacă nu scoate decât frustrare, frică și nu îți dă aripi și nu te ajută să vezi ce calități extraordinare ai, pe care nu ți le vezi singur/ă și nu le pui în valoare, atunci nu merită să aibă un loc în cercul tău intern.

A doua cauză, poate mai importantă decât prima este puterea ta de a-ți provoca propria frică. Nicio frică și evident nici frica de eșec nu pot trece fără să te apuci de treaba, fără să treci la acțiune și să mergi din eșec în eșec până reușești. Pentru mine acum, eșecul este parte din viața mea și îl accept, pentru că sunt conștientă că doar așa pot face pași înainte. Succesul durează 1 zi, 2, după care mă obișnuiesc, mi se pare că mare chestie nu mai e și caut să merg mai departe.

Lasă un comentariu